Citim, rezumăm și-ți recomandăm, ediția 1: Rezumat După Melci (Ion Barbu)



Bună ziua, dragi cititori! Astăzi am deosebita plăcere să prezint primul rezumat de pe blogul WebXutZu. Acest rezumat este primul din colecția "Citim, rezumăm și-ți recomandăm". Sperăm că acest rezumat vă este de ajutor!


 După melci, de Ion Barbu
-rezumat-

  Poezia "După melci" s-a publicat pentru prima dată în revista "Viață Românească" (mai 1921) iar apoi a fost retipărită în același an, într-o plachetă ilustrată de pictorul M.Teiusanu care, înțelegând superficial textul, a provocat reacția violentă a lui Ion Barbu. Ilustrarea nepotrivită și numeroasele greșeli de tipar l-au determinat pe autor să retragă placheta de pe piață.
    Tema poemului o reprezintă rostirea cuvântului și consecințele acestuia. Poemul debutează cu o autocaracterizare a copilului și prezentarea timpului și locului în care se desfășoară acțiunea. Primăvara devreme reprezintă un moment al renașterii naturii când grupul de copii ies în natură la pădure pentru a se juca.
    Dintre toți, copilul se diferențiază prin atașamentul lui față de viețuitoarele mici. Întâlnirea cu melcul este pentru copil întâlnirea cu necunoscutul. Reacția lui este firească, pusă sub semnul inocenței, rostește un cântec specific perioadei. Primul descântec exprimă inocența, credulitatea copilului care își dorea imediat ca melcul să iasă din carapace. Forța cuvântului este extinsă la nivel cosmic, iar în natură se declanșează o viforniță. Sunt prezente deasemenea și personaje mitologice: Baba Dochia, Moș Ene, Muma Pădurii.
    Prin personajul Baba Dochia autorul accentuează agresivitatea vremii. Copilul se adăpostește în căminul călduros și își imaginează cum ar fi fost dacă melcul ar fi cu el: "Mie gene, ție cornul drept, cel stâng, binișor, pe când se frâng, lemne-în crâng, melc nătâng, melc nătâng."
În partea finală copilul reîntors în pădure descoperă melcul mort iar descrierea acestuia exprimă suferința prin care a trecut. Imaginea lui îl face pe copil să conștientizeze că a greșit, semnificative fiind versurile: "Ai crezut în vorba mea, prefăcută..ea glumea".