Alimentează-te puțin și des, pentru a te simți sătulă. Nevoia de dulce apare atunci când scade nivelul zahărului din sânge. Pentru a evita această situație, trebuie să îți porționezi mesele astfel încât să fie mici cantitativ și servite la intervale mai scurte. În plus, nu sări peste micul dejun. Poți, de asemenea, să "ronțăi" gumă de mestecat, pentru că gustul său satisface nevoia de zahăr.
Dacă ești acasă sau într-un loc care îți permite acest lucru, spală-te pe dinți imediat după masă. Chiar dacă ai vrea să servești desert, vei constata că gustul dulce al pastei de dinți și respirația proaspătă îți vor reduce senzația de a mai mânca altceva. Și nu în ultimul rând, pe cât posibil, odihnește-te suficient. Dacă dormi cel puțin opt ore pe noapte vei fi mai puțin predispusă la îngrășare. În schimb, când ești obosită mănânci mai mult, îndeosebi dulciuri.
Metode salvatoare
- Ține în geantă un mic recipient cu esență de vanilie, pe care să-l miroși atunci când te găsesc ispitele și pofta de dulce te "îmbrobodește".- Mănâncă o linguriță de miere (conține 65 de kilocalorii și îți dă energie fără să se depună ca și grăsime).
- Cu câteva iaurturi degresate, fructe și îndulcitor (după gust) poți face un desert delicios care nu îngrașă. Pune la congelator, timp de o oră, iaurtul peste care adaugi bucățele de fructe proaspete.
- Ceaiul de mentă poate fi reconfortant și taie pofta de dulce.