Alergatul aduce cu sine foarte multe beneficii. Prin alergat arzi foarte multe calorii într-un timp scurt, 15 sau 20 de minute pe zi te pot scăpa de kilogramele în plus puse de-a lungul timpului. Mai este recomandat şi pentru cei care au locuri de muncă foarte stresante, dacă va găsiţi printre aceştia, ar trebui să ştiţi că alergatul este un mod foarte bun de a scăpa de asemenea probleme, deconectandu-vă câteva minute pe zi de la stresul care vă acaparează viaţa.
Şi nu în ultimul rând, alergatul îmbunătăţeşte somnul, dacă aveţi probleme în această privinţa, alergatul poate să vă ajute foarte mult, fără să luaţi medicamente sau alte ingrediente care au de cele mai multe ori reacţii adverse.
Acum trecând la maraton, oricine poate alerga la un maraton. Dacă în clipa de faţă nu puteţi alerga nici măcar unu sau doi kilometri, ar fi indicat să vă puneţi un mare semn de întrebare şi să treceţi la treabă. Dacă începeţi din această clipă un program de alergat, la care să adăugaţi treptat treptat câte 100 de metri, veţi ajunge să alergaţi foarte mult, şi văzând rezultatul veţi rămâne foarte mult timp motivat.
Odată ce aţi prins gustul, veţi putea participa la semimaratoanele care sunt deobicei săptămânale şi văzând cum lucrează şi alţi alergători, cu timpul, veţi fi foarte integrat cu acest sport, împletindu-se foarte bine cu viaţa voastră, alergatul se potriveşte cu oricine şi în orice mediu.
Odată ce aţi alergat la trei sau patru semimaratoane, cu siguranţă veţi avea determinarea şi forţa necesară de a termina şi un maraton.