Era iarnă și nici nu se terminase semestrul I din clasa XII-a, iar un coleg de clasă, prieten pe atunci, se afla la mine și-i sună deodată telefonul. Era instructorul său care-l aștepta în fața blocului meu. Prietenul ăsta al meu îmi zice ceva de genul ”nu te înscri și tu la școala de șoferi?” Nici n-am stat pe gânduri și am coborât și eu împreună cu buletinul jos să stau de vorbă cu acel instructor.
Sincer să fiu, nu avusesem nici cel mai mic gând până atunci să fac scoala de soferi, având în vedere că încă eram la liceu, nu-mi mai trebuia altă grijă pe cap, însă am zis că va fi amuzant să facem împreună orele de condus. Zis și făcut, la câteva zile ne sună instructorul, noi eram la școală, a urmat prima zi de conducere.
Eu nu mai condusesem până atunci absolut deloc, și asta s-a întâmplat pentru că tata nu este șofer și nu a avut cine să mă învețe și pe ce mașină să învăț. Revenind, prima zi a fost ei bine, începutul a fost dezastruos, însă după 10-20 de minute m-am acomodat al naibii de bine și-ncepuse să-mi placă mult de tot.
Au urmat și alte ore și simțeam că nu evoluez absolut deloc în condus, adică mă descurcam, însă eram lent și atent în fiecare parte. Nu anticipam aproape nimic în trafic și preferam să fiu mai prudent decât să mă bag aiurea.
Trec câteva zile bune de condus și instructorul ne spune să punem burta pe carte și să ne pregătim de examenul scris. Ne cumpărăm noi cărțile frumos și, ei bine, și atât. Cartea aceea este nedeschisă și acum, iar asta se întâmpla în 2011!
După cum vă puteți închipuii, am ales calea ușoară și am intrat aici căutând teste auto. Am făcut câteva și m-am plictisit îngrozitor, așa că am renunțat, deși instructorul tot trăgea de mine să învăț să mergem să dau examenul scris.
N-a fost să învăț deloc și nu m-am prezentat la examen. Trec 2 ani, expiră școala de mult, mă hotărăsc să fac iar școala de șoferi, același instructor. Între timp, un alt prieten, tot făcea trasee la țară pe un drum pe care nu era niciodată poliție, și mereu conduceam eu, atât la dus, cât și la întors.
Datorită lui am învățat să conduc în adevăratul sens al cuvântului, să nu-mi mai fie frică deloc și așa mai departe. Însă după cum bine vă închipuiți, nu am dat examenul nici de această dată, să nu mai zic de ore că am făcut una singură în care instructorul a fost mulțumit de mine.
Așadar, nu am avut și nici acum nu am voința necesară pentru a-mi lua permisul, asta pentru că într-un fel nu am nici nevoie momentan. Locuiesc într-un oraș mic și ajung rapid oriunde doresc, fiind situat în centru. Plus de alta, toți prietenii mei au mașini, eu fiind singurul fără.
Nici la anul nu am de gând să-mi iau permisul, având altceva prin cap programat pentru 2015, așadar, probabil în 2016 voi avea și eu în sfârșit permis.